Dacă citeşti această poveste, gândeşte–te la toţi oamenii care sunt în suferinţă şi, fără îndoială, au nevoie măcar de un gând bun.
„Sări în picioare de cum îl văzu pe chirurg ieşind din sala de operaţii.
Întrebă: „E băieţelul meu? Se simte bine? Cand pot să-l văd?”
Chirurgul îi răspunse: „Îmi pare nespus de rău. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă.”
Sally rosti: „De ce, oare, se îmbolnăvesc copiii de cancer? Lui Dumnezeu nu-i pasă că sunt copii? Unde erai, Doamne, cand fiul meu a avut nevoie de Tine?”
Chirurgul o întrebă: „Vreţi să rămaneţi o clipă singură cu fiul dumneavoastră? O să vină o infirmieră în cateva clipe, înainte să fie dus la Universitate.”
Sally o rugă pe infirmieră să rămană acolo, în vreme ce ea îşi lua rămas-bun de la fiul ei. Îşi petrecu degetele, cu dragoste, prin părul lui des şi plin de bucle.
„Vreţi o şuviţă?” întrebă infirmiera.
Sally dădu afirmativ din cap. Infirmiera tăie o şuviţă din părul băiatului, o puse într-o punguliţă de plastic şi i-o dădu mamei.
Sally zise: „A fost ideea lui Jimmy să-şi doneze trupul universităţii, pentru studiu. Spunea că ar putea, în felul acesta, să ajute pe cineva. Întai, m-am opus, dar Jimmy a zis: „Mamă, după ce mor, n-am să-i mai fiu nimănui de folos. Poate că asta o să ajute alt băieţel să stea alături de mama lui măcar o zi în plus.”
Continuă îngandurată: „Jimmy al meu avea o inimă de aur. Era mereu gata să-i ajute pe ceilalţi, dacă-i stătea în putinţă.”
Sally părăsi “Children’s Mercy Hospital” pentru ultima oară, după ce, vreme de şase luni, îşi petrecuse aproape tot timpul acolo. În automobil, aşeză rucsacul lui Jimmy pe scaunul de alături. Îi fu greu să parcurgă drumul pană acasă. Şi mai greu îi fu să intre în căminul acum pustiu. Luă lucruşoarele lui Jimmy împreună cu şuviţa de păr şi se duse în camera fiului ei. Începu să aşeze maşinuţele şi celelalte obiecte personale în încăpere, exact acolo unde obişnuia el să le ţină. Se întinse de-a lungul patului, strangand perna în braţe şi adormi plangand.
Pe la miezul nopţii, Sally se trezi. Pe pat, langă ea,văzu o scrisoare împăturită. Iată ce scria:
„Dragă mamă, ştiu c-o să-ţi fie dor de mine, dar să nu crezi că te voi uita vreodată sau că voi înceta să te iubesc, numai pentru că nu sunt alături de tine, ca să ţi-o spun. Te voi iubi mereu, mamă, tot mai mult, zi după zi. Ne vom revedea, candva. Pană atunci, dacă vrei să adopţi un băieţel… n-ai să te mai simţi aşa singură. Poate să stea în camera mea şi să se joace cu jucăriile mele. Însă dacă te hotărăşti să iei o fetiţă, nu va agrea, poate, aceleaşi lucruri ca noi, băieţii, aşa că va trebui să-i cumperi păpuşi şi tot felul de fleacuri pentru fete; ştii tu…
Nu te întrista cand te gandeşti la mine. Aici e tare frumos. De cum am ajuns, m-au întampinat bunicul şi bunica şi m-au plimbat primprejur, însă e nevoie de mult timp să pot vedea totul. Îngerii sunt marfă! Îmi place să mă uit la ei cum zboară. Şi, ştii ceva? Iisus nu seamănă cu niciuna dintre imaginile Sale!
Totuşi, mi-am dat seama că e El de cum L-am văzut. Însuşi Iisus m-a dus să-l văd pe Dumnezeu. Şi, n-ai să ghiceşti, mamă! M-am aşezat pe genunchii Lui şi-am stat de vorbă amandoi, de parcă aş fi fost cine ştie ce persoană importantă. Atunci I-am spus că aş dori să-ţi scriu, ca să-mi iau rămas bun şi să-ţi mai povestesc cate ceva.
Ei, bine, ştii, Dumnezeu mi-a adus nişte hartie şi mi-a dat propriul Lui stilou, ca să-ţi scriu. Cred că îngerul care îţi va aduce această scrisoare se numeşte Gabriel. Dumnezeu m-a pus să-ţi dau răspunsul la una dintre întrebările tale: “Unde era atunci cand ai avut nevoie de El?!”
Dumnezeu a zis că era în acelaşi loc, ca şi mine, după ce Fiul Lui, Iisus, a fost răstignit. Era acolo, dintotdeauna, alături de toţi copiii Săi.
O, mamă, de fapt, nimeni afară de tine nu poate citi ce-am scris. Pentru toţi ceilalţi nu e decat o coală albă de hartie. Nu-i aşa că-i marfă? Acum trebuie să-I înapoiez stiloul lui Dumnezeu. Are nevoie de el să mai scrie nişte nume în Cartea Vieţii.
În seara aceasta voi fi primit să iau cina cu Iisus. Sunt sigur că mancarea o să fie bună. O, era să uit! Nu mai sunt bolnav. Cancerul s-a dus! Mă bucur, pentru că nu mai suportam durerea şi nici Dumnezeu nu mai suporta să vadă atata suferinţă. Atunci l-a trimis pe Îngerul Milosteniei să mă caute. Acesta a spus că sunt O LIVRARE SPECIALĂ!
Nu-i rău, nu-i aşa?
Semnez cu iubirea lui Dumnezeu, a lui Iisus şi a mea”.
sursa:nasul.tv