Tu cel care care imi spui ca ma iubesti si imi esti alaturi la bine si la greu. Tu cel care nu mai esti decis in dragostea ta.
Tu cel pentru care eu simt imensitatea acestei lumi in marea dragoste pe care ti-o port. Da, te iubesc. Dar nu ti-a fost indeajuns. M-ai iubit? Ma iubesti? Sau iubesti? Te adoram, tu ma iubeai. Acum un abis a aparut intre noi. Simt ca te pierd….sau te-am pierdut deja? Te intreb dar abisul e mare si raspunsurile tale confuze.
Te infumurezi in orgoliul tau de barbat „ranit” si transformi cea mai frumoasa poveste de dragoste in cea mai mare ticalosie din partea unui barbat : continui sa faci dragoste cu femeia ta chiar si dupa ce n-o mai doresti. Asa ca barbatule, ia-ti un respir-o si fii demn de tine, altmiteri vei indrepta trei suflete spre distrugere: al meu, al tau si al ….ei.
Eu femeia de langa tine nu mai simt splendoarea clipelor traite candva si tu vei ramane a fi un ticalos care nu-si merita femeia lui. Iar daca vrei sa ramai la inaltimea valorilor spirituale si sa iti meriti iubirea si stima mea, ai curajul de-a te intreba : ce vreau? raspunde-ti si da-mi si mie un semn sa stiu daca mai esti al meu sau te-am pierdut in abisul aparut?
„Dragostea adevarata e ca o stafie, toti vorbesc despre ea, putini o vad cu adevarat.” — François de La Rochefoucauld
Eu, trecatoarea din viata ta!
Sa aveti o zi frumoasa!
G.D.