„Fiica mea cea mai mare mi-a zis recent: „Când eram mică, mi-a fost întotdeauna teamă că veți divorța. Însă, când am împlinit 12 ani, am decis că poate e cel mai bun lucru, pentru că vă certați mereu!”. Zâmbind, a adăugat: „Sunt fericită că totuși v-ați împăcat.”
Am dus o luptă permanentă cu soția mea, mulți ani la rând. Privind în trecut, nu pot înțelege cum am decis să ne căsătorim: caracterele noastre nu se potriveau. Și cu cât mai mult timp trecea, cu atât mai accentuată devenea diferența dintre noi. Bogăția și faima nu ne-au făcut viața mai ușoară. Din contra, probleme s-au multiplicat. Ne certam atât de des, încât era imposibil să ne imaginăm o viață comună liniștită.
Eram în deplasare când ultima picătură a umplut paharul. Ne certasem pe telefon și ea brusc mi-a pus receptorul. Simțeam ură, neputință și singurătate. Atunci am înțeles că am ajuns la limită – nu mai puteam răbda o astfel de viață.
Eram în duș și strigam la Dumnezeu, zicându-i că această căsnicie este o greșeală și că nu pot trăi așa în continuare. Ideea unui divorț era teribilă, dar durerea unei asemenea vieți m-a lăsat fără puteri. Pe lângă ura pe care o simțeam, mai eram și confuz. Nu înțelegeam de ce ne e atât de greu împreună. În adâncul sufletului înțelegeam că soția mea e un om bun. Și eu sunt un om bun. Atunci de ce nu ne putem înțelege? De ce m-am căsătorit cu femeia a cărui caracter nu se potrivește cu al meu? De ce nu vroia să se schimbe?
Într-un final, distrus și obosit, m-am pus jos și am început să plâng. Din întunericul disperării a venit o revelație: nu pot să o schimb pe ea. Mă pot schimba doar eu.
Ziua următoare, în pragul ușii mă aștepta o soție rece care nici măcar nu s-a uitat la mine când am intrat în casă. În acea noapte, fiind atât de aproape și în același timp atât de departe unul de celălalt, am înțeles ce trebuie să fac.
Dimineața următoare m-am întors spre ea și am întrebat-o:
– Cum pot să-ți fac viața mai frumoasă?
Ea m-am privit furioasă.
– Ce?
– Cum pot să-ți fac viața mai frumoasă?
– Nicicum. De ce întrebi?
– Pentru că vorbesc serios, am zis eu. Pur și simplu, vreau să știu cum pot să-ți fac ziua mai frumoasă.
Ea m-a privit cinic:
– Vrei să faci ceva? Bine, atunci șterge totul la bucătărie.
Probabil credea că voi exploda. Dar am dat din cap. ”Bine”.
M-am ridicat și am șters totul la bucătărie.
Ziua următoare am întrebat din nou:
– Cum pot să-ți fac ziua mai frumoasă?
– Fă curat în garaj.
Am tras adânc aer în piept. Aveam de făcut foarte multe lucruri în acea zi și știam că mi-a zis intenționat să fac asta pentru a mă scoate din fire. Vroiam să i-o zic.
Dar, am zis: „bine.” M-am ridicat și-n următoarele două ore am curățat și am adus în ordine garajul. Nu știa ce să zică. Următoarea dimineață:
– Cum pot să-ți fac ziua mai frumoasă?
– Nu poți! A zis ea. Nu poți face nimic. Te rog, termină cu asta.
I-am zis că nu pot și că mi-am promis.
– Cum pot să-ți fac ziua mai frumoasă?
– De ce faci asta?
– Pentru că țin la tine. Și la căsnicia noastră.
Dimineața următoare am întrebat-o din nou. Și cealaltă. Și cea care a urmat. Iar apoi, în mijlocul celei de-a doua săptămână s-a întâmplat o minune. La auzul întrebării mele, ochii ei s-au umplut de lacrimi și a început să plângă. După ce s-a liniștit, mi-a zis:
– Te rog, încetează să mă mai întrebi asta. Problema nu e în tine, e în mine. Știu că sunt o persoană dificilă. Nu înțeleg de ce încă mai ești aici.
Am apucat-o încet de bărbie, pentru a o privi în ochi.
– Pentru că te iubesc. Am zis eu. Cum să-ți fac ziua mai frumoasă?
– Eu trebuie să te întreb asta, a replicat ea.
– Trebuie, dar nu acum. Acum vreau eu să mă schimb. Tu, trebuie să știi cât de mult însemni pentru mine.
Și-a lăsat capul pe pieptul meu, cerându-și iertare pentru comportamentul urât.
– Te iubesc, am zis eu.
– Și eu te iubesc, mi-a răspuns ea.
Am continuat să o întreb timp de o lună. Și relația noastră s-a schimbat. Certurile au încetat. Apoi a început să mă întrebe și ea: „Ce vrei să fac? Cum pot să devin o soție mai bună?”.
Zidul dintre noi a dispărut. Am început să vorbim, deschis și sincer, despre așteptările pe care le avem de la viață și cum am putea să ne facem unul pe celălalt mai fericit. Nu, nu am rezolvat dintr-odată probleme noastre. Nici nu pot să zic că nu ne-am certat niciodată de atunci. Dar modul în care ne certam s-a schimbat. O făceam din ce în ce mai rar, de parcă nu mai aveam energia negativă de odinioară. Nu mai vroiam să ne rănim reciproc.
Cu timpul am înțeleg că istoria noastră a fost ilustrația unei lecții foarte importante pentru oamenii căsătoriți. Întrebarea ”Cum să-ți fac viața mai frumoasă?” ar trebui adresată de toți cei implicați într-o relație. Asta e dragostea adevărată.
Dragostea adevărată nu constă în pasiunea față de cineva, ci în dorința de a-i face viața mai frumoasă – uneori, chiar în detrimentul propriei vieți. Dragostea adevărată nu constă în modelarea partenerului tău și transformarea lui într-o copie proprie, ci în îmbunătățirea propriilor capacități, în demonstrarea răbdării și a grijii față de persoana iubită.
Nu vreau să zic că această metodă va funcționa pentru fiecare pereche. Nici măcar nu sunt sigur dacă toate perechile care se află în pragul divorțului ar trebui să-și salveze căsnicia. Dar sunt foarte recunoscător pentru inspirația care mi-a venit în acea zi, pentru această întrebare. Sunt recunoscător pentru faptul că încă mai am o familie și iubita mea se trezește în fiecare dimineață lângă mine.
Sunt fericit că, zece ani mai târziu, unul dintre noi se întoarce spre celălalt și-l întreabă ”Cum pot să-ți fac ziua mai frumoasă?”. Pentru asta merită să te trezești dimineața.
Sa aveti o zi frumoasa!
G.D.
sursa:novapost