Daca te simti extenuat de munca cotidiana si vrei sa iei o pauza si o gura de aer proaspat, fugi in mijlocul naturii si bucura-te de frumusetea si linistea ei. Una din minunile Muntilor Buzau este Cascada Pruncea.
Cascada Pruncea sau Cașoca se află în Masivul Podul Calului, la o distanță de vreo 10 kilometri de Barajul Siriu. Este vorba despre o cascadă cu o cădere de apă de aproximativ șase metri, frumusețea acesteia fiind aproape ireală.
Cascada Caşoca este unică în judeţul Buzău, fiind de fapt o serie de cascade mai mici şi o cascadă mare impresionantă.
Legenda spune că pe partea stângă a cascadei exista o deschizatură, folosită ca ascunzătoare de haiducul Gheorghilaş, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu. El era stăpân al acestor locuri, între anii 1821-1827. Oamenii de la Gura Teghii îl sărbătoresc an de an pe haiducul Gheorghilaş, pe 1 iunie.
Gheorghilaș, după ce a fugit din ceată, s-a retras în munții Buzăului, în zona muntelui Podul Calului. Fiind originar din comuna Cislău, a colindat împrejurimile, ajungând un stăpân al munților Buzăului în acea perioadă. Baladele populare spun că Gheorghilaș fura de la boierii din Gura Teghii (pe vremea aceea Bâsca Penteleu) și de la boierii din Siriu, și le împărțea țăranilor din satele din apropiere. Balada spune că pe vremea când era în oastea lui Tudor Vladimirescu a avut un stăpân pe nume Macovei, care-l tot maltrata. Macovei era un boier pe care Gheorghilaș nu-l agrea și din această cauză a și intrat în conflict cu el, terminând prin a-l omorî după care l-a aruncat de pe o stâncă din apropiere. Nu se știe sigur cum a murit Gheorghilaș, dar într-una dintre baladele din zonă se spune că imediat după plecarea lui de la stână, la nici cinci minute, îi apare în față o ceată formată din prietenii lui Macovei, care-l omoară cu un glonț în zona toracică.
Ceea ce poţi vedea la Cascada Caşoca sunt minunile naturii, peisajele încântătoare, natura în armonie şi poate, cu puţin noroc, animale sălbatice, care fug la vederea oamenilor.
Sa aveti o zi frumoasa!
G.D.