Johnny Cash a murit la patru luni după soţia sa, fiind doar un caz din cei mulţi care şi-au urmat partenerii în nefiinţă la scurt timp. De la bunici ştim că dragostea îi ţine pe amândoi în viaţă până aproape de final, dar care este explicaţia ştiinţifică?
Se cunoaşte faptul că sintagma „să mori de dragoste rănită” are un corespondent cât se poate de real în viaţă, dar se pare că este vorba de mai mult decât o depresie de termen scurt. Noi cercetătări arată că riscul unei insuficienţe cardiace sau al unui atac cerebral se dublează, în prima lună, pentru oamenii care au pierdut o persoană iubită.
Descoperirile recente confirmă şi întăresc teoria potrivit căreia doliul nu se rezumă doar la riscul mărit de depresie şi anxietate, ci slăbeşte imunitatea corpului în faţa tuturor bolilor: de la cea mai banală răceală până la cancer.
Medicii îi spun „sindromul inimii frânte” pentru că probabilitatea de a muri creşte de şase ori în primul an după pierderea celui iubit, faţă de orice alt moment al vieţii. Fenomenul explică de ce atâţia văduvi şi văduve se sting la puţin timp după ce partenerii de viaţă au trecut în nefiinţă. Cercetările s-au bazat şi pe moartea a numeroase persoane publice din toată lumea: fostul prim-ministru britanic James Callaghan (foto) a murit de pneumonie, la vârsta de 92 de ani, la 11 zile după ce soţia sa, cu care a fost căsătorit 67 de ani, a încetat din viaţă. Cântăreţul Johnny Cash a murit la 71, din cauza unor complicaţii ale diabetului, la patru luni după dispariţia soţiei sale, June.
Lista enumerărilor poate continua, fiind o realitate prezentă dintotdeauna. Există multe cauze complexe ale acestui sindrom, dar se pare că una dintre sursele problemei este producţia de cortizol (numit şi hormonul stresului) – hormon eliberat de glanda suprarenală, fiind esenţial pentru menţinerea mai multor funcţii ale organismului. Acesta grăbeşte procesul vindecării, ajută muşchii să lucreze mai bine şi creşte cantitatea de zahăr din sânge. Dacă în evoluţional, acest lucru este benefic, atunci când este vorba despre stres emoţional pe termen lung, hormonul poate deveni dăunător organismului, afectând diverse organe.
Pierderea părului
În primele săptămâni de la dispariţia celui drag, părul are tendinţa să cadă într-un mod alarmant. Acest lucru a fost observat îndeosebi la femei, cauza principală fiind nivelul mărit de cortizol. Vestea bună este că această condiţie se vindecă de la sine, de obicei. În aproximativ şase luni, părul ar trebui să revină la starea sa obişnuită.
Răceli şi gripe
Doliul slăbeşte imunitatea, oamenii devenind mult mai vulnerabili în faţa răcelilor, a gripelor, a durerilor de gât şi chiar de stomac. Din nou, cauza principala este producţia mărită de cortizol, care face valuri în corpul nostru, în încercarea de a ne pregăti pentru evadarea din faţa pericolului. Pentru a oferi muşchilor, dar şi creierului mai multă energie, direcţionează resursele corpului din sistemul imunitar. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Birmingham, stresul cronic ne supune unei probabilităţi cu 20% mai mare de a ne îmbolnăvi de o infecţie virală. Şi pentru că, în acea perioadă, cortizolul suprimă sistemul imunitar, corpul nu răspunde la vaccin.
Dureri de cap
Doliul poate declara durerile de cap cauzate de stres, experimentate de o treime din adulţi. Cauzele nu sunt cunoscute cu exactitate, dar sunt legate de muşchii gâtului şi ai umerilor. Alături de ameţeală, greaţă, palpitaţii, crampe stomacale şi dureri de muşchi, acestea sunt câteva dintre manifestările unui stres emoţional puternic. Medicii sunt de părere că o durere de cap, chiar dacă nu este iniţiată de tristeţe, va fi exacerbată de starea momentului.
Astm
Este cunoscut deja faptul că momentele intense, stresante, pot declanşa crize de astm oamenilor care suferă de această afecţiune. Anul trecut, un studiu important a analizat datele privind starea de sănătate a peste cinci milioane de copii din Suedia, născuţi între 1977 şi 2006. Astfel, au descoperit că cei care au pierdut un părinte sau un frate înainte să împlinească 18 ani, au fost internaţi în spital de 10 ori mai mult decât cei care au fost feriţi de aşa ceva. Cercetătorii danezi cred că stresul perioadei de doliu a alterat sistemul imunitar.
Tensiune crescută
Un studiu american din 1997, care a analizat starea de sănătate a 150 de văduvi şi văduve, a arătat că tensiunea arterială a acestora a rămas mare timp de 25 de luni după pierderea partenerului. Studii realizate pe familii care au pierdut membrii în război arată că tensiunea acestora este mai mare decât a rudelor patru ani după tragicul eveniment. Pentru cei tineri, această problemă nu este neapărat urgentă, dar pentru adulţii de vârstă mijlocie sau vârsta a treia, condiţia se poate agrava şi poate duce la atac de cord.
Cancer
Sistemul imunitar nu luptă doar cu microbii, ci şi cu boli precum cancerul. Studiile arată că văduvele au mai puţine celule naturale care luptă împotriva tumorilor. În Suedia anului 2003, o cercetare demonstra că femeile care îşi pierduseră soţul erau supuse de două ori mai mult riscului de a face cancer de sân.
O altă cercetare, de această dată realizată în cadrul a peste 6.000 de familii israeliene, în 2000, sugerează că incidenţa cancerului este mai mare în cazul părinţilor care şi-au pierdut copilul în războiul Yom Kippur. În acelaşi timp, organizaţia Cancer Research din Marea Britanie spune că sunt destule studii care arată că legătura dintre cancer şi doliu este mult prea fină, chiar inexistentă. Descoperirea cauzelor şi efectelor cancerului şi respectiv doliului este complicată. Mamele care suferă vor fuma, bea mai mult şi nu vor face sport aproape deloc, iar aceşti factori pot mări riscul apariţiei cancerului.
Atac de cord
Riscul unui infarct creşte de 21 de ori în primele 24 de la moartea partenerului, potrivit unui studiu Harvard. În prima săptămână de la dispariţia soţului, văduvele sunt supuse acestui risc de şase ori mai mult decât într-o situaţie obişnuită. Durerea provocată de dispariţia soţului creşte bătăile inimii şi tensiunea. Somnul şi apetitul sunt date peste cap, oamenii uită să-şi ia pastilele atunci când este cazul, ritmul cardiac este modificat. Toţi aceşti factori măresc riscul, într-un final.