” Paradoxul vremurilor noastre este ca avem cladiri mai mari dar suflete mai mici, autostrazi mai largi dar minti mai inguste. Cheltuim mai mult dar avem mai putin, cumparam mai mult dar ne bucuram mai putin”- Octavian Paler
Apartinem cu totii societatii in care traim, dar gandim, simtim si ne manifestam in moduri diferite. Cel mai mult ma supara paroxismul rautatii cotidiene. Lumea a devenit nevolnica, dominata de ambitii materiale si atitudini imorale, traind sub hipnoza mass media si intereselor anumitor persoane. Specia celor care inca mai sunt vii, simt si actioneaza, isi manifesteaza nemultumirile si dorintele sunt repugnati de vointa celor adormiti.
Am devenit doua mase ce se ciocnesc frontal, unii in cunostinta de cauza si altii inselati prin naivitatea si nonsealanta starii de fapt. S-au starnit cicloane, s-au intretinut furtuni ce au stricat prietenii, au intors copii impotriva parintilor, se fac progrese „substantiale”, totul in detrimentul omului simplu. Avem prea multe statui de construit si de omagiat si nu sunt bani pentru scoli, spitale si batrani.
Prinsi in tranta cu viata, de multe ori tergiversam problemele, deciziile si nu luam in seama oamenii care aduc nepasarea, golania, necinstea in viata noastra si nu luam in seama nici pericolul declinului societatii in care traim sau o facem prea tarziu, sau nu avem puterea de a schimba ceva.
Sufletele au devenit mici, din ce in ce mai mici, cu propriul sine mistuit de existenta mizera, nu mai avem timp sa scriem de mana si sa citim o carte, nu mai stim sa gandim cu mintea noastra, nu mai avem timp de durerea celor de langa noi, de putina tandrete si putina intelegere, avem insa timp sa ne facem iluzii, sa invinovatim destinul, sa privim reclame si barfe mass media, sa amanam raspunsuri.
Lumea a devenit atat de mica in calitatea ei si a devenit extrem de vulnerabila din acest motiv. Rautatea si ura intretinuta de nonvalori incepe sa devina hrana pentru sufletul unora dintre noi. Cu totii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari inalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi insine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral si social.
Ura este produsul unei vieti frante, ranite. Cand sperantele ne sunt tradate, incepem sa uram, iar cand ni-se face dreptate ura dispare in timp. Binele ia locul raului si odata ce dreptatea este dobandita, iubirea si speranta lumineaza sufletul. Dar pentru dreptate este nevoie de curaj si lupta care se da in sufletul nostru, care apoi razbeste in exterior. Ura a fost inoculata inca din vremurile comuniste, sufletele au fost schilodite iar creierele au fost spalate din dorinta crearii unui om nou. Asa urii i s-a juxtapus rautatea.
Socrate spunea: ” Intre a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva”.
Devenim mici, din ce in ce mai mici, intr-o zi disparand in neant volatilizandu-ne si transformandu-ne in nori de praf interstelar, cucerind praful cosmic, regretand ca nu am avut puterea sa cucerim spatiul nostru interior…
O zi minunata!
G.D.