Am pus piciorul in trenul de Busteni pentru o intalnire cu Sfinxul si intelepciunea lui pelasgica. Am vrut sa ajung la el si sa ma asez frumos pe poala chipului sau, sa-i fur un pic din intelepciunea infruntarii neinfricate a vanturilor si ploilor ce si-au insemnat trecerea pe chipul si trecutul sau, pentru a ma incarca cu energia pe care o daruieste cu atata darnicie tuturor celor care vin cu umilinta sa i se inchine si sa primeasca o bucatica din judecata sa dreapta.
Am coborat din tren in Busteni cu ochii catre maretia Varfului Caraiman ce imi bucura ochii si sufletul ori de cate ori trec prin fata lui si raman fascinata de amalgamul de frumusete si somitate, impunator strajer al timpului ce aminteste cu mandrie de brava isprava ostasilor romani cazuti in Primul Razboi Mondial pentru ca jertfa acestora sa nu fie uitata si am apucat apoi in sus catre telecabina luand-o la picior prin Busteni.
Am avut ghinionul ca telecabina sa nu urce in acea zi pe creasta si cu tristete am refacut drumul parcurs in sens invers, spre gara si intr-o zi atat de frumoasa si calduroasa de final de octombrie, am luat trenul inapoi spre Sinaia cu incapatanarea de a urca sus alaturi de nori, sa imi var capul printre ei ca sa iau si eu putin din puterea si frumusetea lor si sa vad si eu cum se vede viata de acolo de la ei.
Da, am avut noroc aici si am luat mai intai telegondola, dupa care am schimbat macazul si am pasit in telecabina, pentru ca era vant puternic si doar ea mai cuteza sa urce sus catre cer pe un astfel de timp. Si da, cu toate ca batea un vant ce ii incerca pe toti cei ce au cutezat sa i-se puna in drum pentru a se bucura de linistea platoului de la cota 2000, am reusit si eu sa ma iau la tranta cu vantul, sa il ignor si sa urc si mai sus pe cresta, acolo de unde te puteai crede stapanul lumii privind la frumusetea intinderilor omenesti de la poalele Varfului Furnica.
Nu am reusit sa ma incarc cu energia discreta emanata de marinimosul Sfinx, asa ca m-am asezat pe iarba uscata a Varfului Furnica si mi-am rotit ochii care incotro, peste culmile culmilor, peste padurile imbracate de iarna, peste jnepenisul des ce imbraca elegant versantii abrupti in atragatoare straie verzi si peste crestele golase cu pietre erodate si urme amestecate de iarba uscata si pete albe de zapada ramasa.
Si m-am bucurat de toate aceastea alaturi de Sfinxul vietii mele, partener, sot, prieten si un delicios amant. Am stat mana-n mana stapani pe bucatica aceea de un metru patrat de iarba si stanca infruntand timpul, vantul si clipele care treceau, umplandu-ne ochii cu altceva decat beton, masini, blocuri, aglomeratie, oameni grabiti, reci, maniosi si vesnic nemultumiti, uitand de lucrurile care nu merg bine, de problemele unei societati lasate de izbeliste.
Si am dat de-a rostogolul la vale cu toate problemele mele pe cat am putut sa ma despart de ele, sa ma eliberez de sentimente si emotii negative, pentru a face loc timid la lucrurile bune ce au sa vina, dupa care tanjesc si le doresc, care sa imi dea puterea si taria Sfinxului din Bucegi, pentru a ma bucura si musca cu pofta din viata, ca sa nu o mai las sa se scurga pe langa mine si chiar daca nu mai pot recupera timpul pierdut, sa pot sa uit si sa ma bucur de clipa si viitor intr-un frumos carusel al dragostei mature, incapatanate si nepieritoare, frumoasa si mistica precum Sfinxul in semetia lui.
Si cum seara se apropia cu pasi mari si telecabina isi anunta retragerea pe ziua de azi, cu greu am hotarat ca trebuie sa o luam la picior in jos spre telecabina, cu regretul omului de la oras care nu poate muta muntele din loc pentru a si-l pune in fata casei ca sa deschida dimineata fereastra sa se inchine la frumusetea lui si pasind cu regretul acesta de ramas bun muntele ce ne-a gazduit, in coborasul spre telecabina am primit un 10 pentru iubire, rabdare si asteptare, incapatanare si darzenia de a fi acolo mereu, asemeni Sfinxului din Bucegi.
Sa aveti o zi minunata!
G.D.